Rădăcinile de hrean, folosite ca medicament de mii de ani

Se mai numește și:

heren, hran, hirean, tormac, rădăcină-sălbatică

Unde se găsește:

Se cultivă în grădini de legume.
Crește sălbăticită prin locuri cultivate, răcoroase și umbrite, și pe soluri profunde.

Plantă erbacee perenă.
Rizomul este voluminos, cărnos, cu ramuri, de culoare albă.
Tulpina florală este ramificată și are dimensiuni între 60 - 80 cm.
Frunzele cresc până la 50 cm, sunt mari, lucioase, cu formă de lance.
Florile au dimensiuni mici, sunt albe, grupate în racem paniculat.
Fructele sunt silicule globulare sau eliptice.

Înflorește în:

Iunie Iulie August

Ce se recoltează:

În scop terapeutic se recoltează rădăcinile plantei, ce se recoltează toamna (octombrie - noiembrie) sau primăvara (martie - aprilie).
Rădăcinile de hrean au gust picant, înțepător.
Se păstrează în straturi cu nisip.
Hreanul este folosit ca remediu natural încă din preistorie, aşa cum o arată descoperirile arheologice făcute în Europa.

Se recoltează în:

Martie Aprilie Octombrie Noiembrie

Proprietăți terapeutice:

Hreanul are proprietăți digestive, stomahice, antispasmodice, carminative, colagoge, purgative, laxative, diuretice, vermifuge, expectorante, antibronșitice, bactericide, tonic-cardiace, antireumatice, antigutoase, antisclerozante, vitaminizante, antiscorbutice, tonifiante, antiseptice, cicatrizante, revulsive, rubefiante.

Acțiuni terapeutice:

Hreanul are acțiuni terapeutice în următoarele afecțiuni: