Se mai numește și: 
mierea-ursului, cuscrișor, boranze, iarba-plămânilor, iarba-pământului, malcaviță, sângeorgel, sudoarea-calului, sudorală, plămânăriță
Unde se găsește: 

Crește în flora spontană din locurile umede, păduri de foioase, crânguri, fânețe, pe malurile pâraielor.

  1. Plantă erbacee perenă.
  2. Rizomul este orizontal, cărnos, de culoare brună-negricioasă.
  3. Tulpina este erectă, are dimensiuni între 20 - 30 cm, fără ramuri, aspru-păroasă.
  4. Frunzele au dimensiuni mari, sunt alungit ovale și au pete albicioase pe partea superioară.
  5. Florile, grupate în cime scorpioide, sunt la început roșii-roz, iar ulterior albastre-violete. Corola are formă de pâlnie pedunculată.
  6. Fructele sunt tetranucule de culoare neagră-brună.

Înflorește în:

  Martie  Aprilie  Mai
Ce se recoltează: 
  1. În scop terapeutic se utilizează partea aeriană a plantei, împreună cu frunzele bazale.
  2. Se recoltează atât în timpul, cât și după perioada de înflorire.

Se recoltează în:

  Martie  Aprilie  Mai  Iunie
Proprietăți terapeutice: 
  1. Plămânărica are proprietăți expectorante, bronșice, antitusive, antispastice, antidiareice, diuretice, cicatrizante, analgezice, vitaminizante.
  2. Este considerat cel mai eficient remediu împotriva afecțiunilor respiratorii.
Acțiuni terapeutice: 

Plămânărica are acțiuni terapeutice în următoarele afecțiuni:

Alte utilizări: 
  • Rădăcinile de plămânărică se folosesc la vopsirea textilelor în negru.

Plante care se recoltează în Martie