Tămâioasă românească, strugure supramaturat
Tămâioasă românească, strugure supramaturat
Din astfel de struguri se obține un vin licoros aromat fabulos!
Din astfel de struguri se obține un vin licoros aromat fabulos!
Tămâioasă românească clona 140 Dg
Tămâioasă românească clona 140 Dg
Mai multe pe zdravan.ro

Se mai numește și:

  1. Tămâioasă de Moldova, Tămâioasă de Drăgășani, Tămâioasă albă, Busuioacă, Tămâiată, Muscat cvadrat, Joenică - în România;
  2. Muscat blanc, Muscat blanc commun, Muscat de Lunel, Muscat blanc de Frontignan, Muscat blanc a petitd grains, Muscat D'Alsace - în Franța;
  3. Muscadel menudo bianco, Zoruna, Muscadel Morisco, Moscatel Castellano - în Spania;
  4. Moscatel bianco, Moscatel de Douro, Iva de Cheiro - în Portugalia;
  5. Moscato comune, Moscato bianco, Moscatello bianco, Moscato d'Asti - în Italia; 
  6. White Frontignan - în Anglia;
  7. Muskateller, Weisser Muskateller, Muskat blanc, Muskateller gelber - în Germania.
  8. Mysket - în Turcia;
  9. Muskuti - în Grecia;
Utilizare: 
  1. Unul dintre cele mai valoroase soiuri autohtone, din care se obțin vinuri superioare, echilibrate, fin aromate.
  2. În toamnele lungi, prin supramaturare, concentrația zaharurilor crește, în acest caz obținându-se vinuri aromate licoroase.
  3. Cupajat cu alte soiuri, se imprimă aroma plăcută, caracteristică de tămâios.
Originea: 
  1. Tămâioasa românească este un soi cultivat de foarte multă vreme în țara noastră, motiv pentru care este considerat soi autohton.
  2. Totuși, se pare că originea soiului este în Grecia, iar în perioada de dominație a Imperiului Roman s-a răspândit în întreg bazinul mediteranean.
Arealul de răspândire și de cultură: 
  1. Tămâioasa românească este cultivată în toate țările în care se cultivă viță de vie.
  2. În România se cultivă aproape în toate podgoriile, dar cele mai bune rezultate se obțin la Drăgășani, Dealu Mare și în Moldova, o faimă deosebită având Tămâioasa de Cotnari.
Descriere botanică: 
  1. Lăstarii tineri sunt verzi, ușor vineții, cu striuri și scamă rară la vârf. La maturitate devin verzi, glabri, cu striurile accentuate.
  2. Inflorescențele sunt uniaxiale, rar aripate și apar, cel mai frecvent, pe nodurile 5/6.
  3. Frunzele au 3 sau 5 lobi, lungi de 16-19 cm și late de 15-18 cm.
  4. Strugurii au 16-20 cm lungime, cu boabe îndesate.
  5. Bobul este sferic, cu diametru de 15-17 cm, verde-gălbui. Toamna capătă aspect ruginiu pe partea însorită. Este crocant, cu miez suculent și gust intens de tămâios.
Caracterizarea agrobiologică: 
  1. Tămâioasa românească dezmugurește în aprilie-mai.
  2. Înflorirea are loc la sfârșitul lui mai și prima decadă a lui iunie (la București, Odobești, Drăgășani și Valea Călugărească) sau în primele două decade ale lui iunie (la Murfatlar și Crăciunel).
  3. Pârga începe, cel mai devreme, la sfârșitul lunii iulie.
  4. Perioada de coacere a strugurilor poate varia între sfârșitul lunii august (în anii secetoși), luna septembrie (în mod normal) și octombrie (în verile mai reci).
  5. Potențialul productiv este susținut cel mai bine de portaltoii 41 B, SO4, SO4-4.
  6. Preferă cultura în zone cu toamne lungi și însorite, lipsite de precipitații, care permit acumularea de cantități ridicate de zaharuri în struguri și, atunci când condițiile sunt favorabile, botritizarea strugurilor.
  7. Este considerat un soi pretențios, sensibil la ger (-18oC ... -20oC), la secetă și excesul de umiditate. Este puternic atacat de boli, de moliile strugurilor și de viespi.
  8. Fiind un soi autofertil, poate fi cultivat în plantații pure.
Caracterizarea agrofitotehnică: 
  1. Soi cu vigoare mijlocie de creștere și 55-65% lăstari fertili.
  2. Distanța de plantare recomandată pentru soiul Tămâioasă românească este de 1,8 - 2,2 m între rânduri și 1,5 - 1,6 m între butuci pe rând, pentru plantațiile de la șes și 1,6 - 1,8 m între rânduri și 1,4 - 1,5 m pe rând, pentru plantațiile de pe pante.
  3. Este recomandată conducerea pe tulpini semiînalte, cordon bilateral, cu tăiere în verigi de rod (cep de 2 ochi, plus cordiță de 5-6 ochi) sau în elemente lungi de rod (coarte de 10-12 ochi).
  4. Sarcina de rod lăsată la tăiere este de 12-16 ochi/m2.
  5. Atenție! Soiul Tămâioasă românească este sensibil la fungicidele cuprice. Ionul de Cu2+ distruge aromele.
  6. Dozele optime de îngrășământ sunt N100P150K100 kg/ha (substanță activă), iar o dată la 4-5 ani 40 t/ha gunoi de grajd.
  7. Este indicată recoltarea strugurilor în 2-3 etape, pe măsura supramaturării strugurilor.
Caracterizarea tehnologică: 
  1. Randamentul mediu în must al acestui soi este de 72 - 80% în greutate.
  2. Tămâioasa românească se înscrie printre soiurile românești cu cel mai ridicat conținut de zahăr, în anii deosebit de favorabili depășindu-se 300 g/l.
  3. Vinificat pur, Tămâioasa românească produce vinuri superioare, cu conținut alcoolic ridicat, intens aromate, seci, demiseci sau licoroase, în funcție de condițiile anuale.

Epoca de maturare:

Productivitatea: 
  1. Producțiile obișnuite ale acestui soi sunt mici, de 5-8 t/ha. În unii ani, aceasta poate atinge și valori de 10-14 t/ha.
  2. În funcție de zona de cultură și condițiile anuale producția pe butuc poate varia între 0,5 și 5,8 kg. 
Variații si clone: 
  1. Sunt cunoscute 2 biotopuri: unul cu boabe mijlocii, cârnoase și puternic aromate (cel mai valoros) și un altul cu boabe verzi, zemoase, mai puțin intens aromate. 
  2. Cele mai cunoscute clone ale soiului Tămâioasă românească sunt: Tămâioasă românească-36 Pt (12 t/ha, struguri aromați), Tămâioasă românească-5 Pt (13 t/ha) și Tămâioasă românească-140 Dg (15 t/ha).
Zonarea: 
  1. Tămâioasa românească intră în sortimentul a 21 de centre viticole.
  2. Cele mai bune rezultate se obțin la Pietroasa, Cotnari, Drăgășani și Ștefănești-Argeș.

Alte articole despre:

De sezon

mai multe de sezon