Utilizările terapeutice ale laptelui-câinelui

Se mai numește și:

laptele-cucului, alior, buruiana de venin, buruiană de friguri, aior, buruiană de negi, busuioacă măgărească, lăptic, lapte broștesc, haren

Unde se găsește:

Este răspândit de la câmpie până în zona subalpină, pe dealurile aride, pe terenuri nisipoase și pietroase, pe pajiști însorite, pe marginile drumurilor și ale căilor ferate.
Unele varietăți se cultivă în scopuri ornamentale.

Plantă perenă, erbacee, cu rizom viguros.
Tulpina este ramificată de la bază, înaltă de până la 50 cm.
Frunzele sunt aciculare, dispuse altern pe tulpină.
Florile sunt subdezvoltate, cu două bractee galbene la baza lor, grupate în inflorescențe umbelioforme.
Semințele sunt capsule.

Înflorește în:

Aprilie Mai Iunie Iulie

Ce se recoltează:

Se recoltează tulpinile proaspăt înflorite, atunci când conțin cantitatea maximă de latex.

Aprilie Mai Iunie Iulie

Proprietăți terapeutice:

Laptele câinelui are proprietăți purgative, diuretice, astringente, ansispastice, sedative, antimicotice, antireumatice, antieczematoase, revulsive, vezicante, vomitive.
Semințele sunt febrifuge.
Atenție! Latexul din tulpini poate avea efecte toxice, iritante și vezicante asupra mucoaselor.
Dacă intră în contact direct cu ochii, latexul poate produce leziuni grave și chiar orbirea.

Acțiuni terapeutice: