Se mai numește și:
chimen, secărică, chim, chimișor, chiminoc, tipărușUnde se găsește:
Crește în flora spontană, de la câmpie până în zona submontană, la marginea pădurilor și în poieni umede, în fânețe și pe pajiști.
Unele soiuri ameliorate se cultivă în regiuni mai răcoroase.
- Plantă erbacee bianuală, cu tulpină florală erectă, glabră, cu ramuri de la bază.
- Frunzele au aspect penat, sunt puternic divizate și formează o rozetă bazală.
- Florile sunt mici, albe, aranjate în umbele terminale.
- Fructele sunt mici, uscate, ușor arcuite, aromate, de culoare cenușie - brună.
Înflorește în:
Ce se recoltează:
- Fructe coapte și uscate, cunoscute sub numele de „semințe de chimion”.
- Fructele se recoltă înainte de maturitatea deplină.
Se recoltează în:
Proprietăți terapeutice:
Chimionul are proprietăți digestive, carminative, laxative, spasmolitice, antiseptice, vermifuge, expectorante, emoliente, antigripale, fluidifiante ale secrețiilor bronșice, diuretice, afrodiziace, stimulente, aperative, aromatizante.
Acțiuni terapeutice:
Chimionul are acțiune terapeutică în:
Pentru uz intern:
Alte utilizări:
Fructele chimionului sunt folosite ca aromatizante în prepararea pâinii, a unor feluri de brânză, la pregătirea verzei acre murate și a lichiorului.